Zi de zi primesc de la voi parintii multe email-uri in care imi impartasiti din experienta, preocuparile, intrebarile voastre legate de copil si familie. Le citesc cu mare interes si incerc sa raspund cat mai multora dintre ele; cred foarte tare ca a comunica, indiferent de forma comunicarii, poate produce a transformare a ideilor si poate crea o noua perspectiva acolo unde exista un blocaj sau o suferinta de netrecut. In ultima perioada, am primit foarte multe astfel de mailuri de la cei care sunt plecati in alte tari, care si-au construit o viata departe de tara lor de origine, care au o familie in noua lor tara adoptiva.
Aflati de multe ori la mijlocul unui conflict intre a fi de aici sau a fi de acolo, intre a fi strain sau a fi deja adoptat, intre o cultura veche si una noua, aceste familii sunt poate si mai presate de nevoia de a intelege cum se produce adaptarea si afilierea lor la noua tara, dar in special cea a copiilor.
Dificultati de integrare, probleme de limba, suferinta departarii, singuratatea sau furia produsa de neputinta gasirii unui sentiment de siguranta si liniste, toate acestea strabat legaturile familiale si produc adesea simptome sau modalitati de expresie ale acestor trairi variate.
Ne intrebam cand ajunge o familie sa ceara ajutor, in ce context apare
aceasta cerere de a aduce psihologului sau psihoterapeutului dificultatea sau
nevoia de a intelege ceea ce se intampla.
Cel mai adesea, dificultatile nu sunt recente, dimpotriva intr-o forma sau
alta ele exista de mult, insa ceea ce genereaza caracterul critic este o situatie
limita, in care familia simte ca nu se mai poate descurca, nu mai gaseste o
cale de depasi aceste dificultati.
Pe de alta parte, in general intreaga
simptomatologie se concentreaza asupra unui membru al familiei, in special
copilul este cel mai receptiv, mai sensibil la suferinta familiei si acest
membru devine portavocea acestei suferinta si purtatorul de cuvant al ei in
terapie, caci pentru el se cere ajutor.
La o privire mai adanca, exista in fiecare
din membrii familiei urme ale acestei suferinte, insa doar unul dintre ei
reuseste sa o puna in act suficient de intens incat sa provoace disperare sau
neputinta. Cu alte cuvinte, sa produce un simptom invalidant care sa genereze
dificultati de adaptare si functionare sociala si sa puna familia in situatia
de a primi reprosuri, mustrari, de a se ingrijora sau framanta sau chiar de a
se infuria.
Am numit acest blog psihanaliza de familie tocmai pentru a incerca sa gasim un loc primirii si impartasirii acestor dificultati, fara a avea pretentia ca acest spatiu se doreste a fi un cadru terapeutic, lucru care nu ar fi posibil. Il puteam numi mai degraba un spatiu al comunicarii, al interactiunii cu familii, parinti si copii din toate colturile lumii.
Va astept asadar sa puneti in cuvinte ceea ce doriti sa impartasiti cu mine si voi incerca in masura priceperii mele sa lamurim impreuna ceea ce va ingrijoreaza, nelinisteste sau preocupa legat de familie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu