Sarbatori in familie

Oare cum percep copiii astazi semnificatia sarbatorilor si care este inca locul lor in traditia familiei?

Asteptate cu bucurie de catre copii, sarabatorile se asociau in mintea acestora cu reunirea intregii familii, cu traditii culinare specifice, cu obiceiuri pe care le indeplineau cu totii si care transmiteau de la an la an valoarea speciala a momentului de sarbatoare.

Este adevarat ca in timp, o data cu comercializarea si cu modernizarea ideii de sarbatoare, traditiile se refera mai degraba la cumparaturi, la achizitii sau la vacanta.

Este o trecere dinspre valorile spirituale spre valori aferente unei societati de consum.

Insa sarbatorile pascale au fost si raman strans legate de familie si de o traire speciala a familiei ce inseamna incheirea unui ciclu si intrarea in altul. Familia este un grup in care ceea ce uneste membrii ei sunt legaturile, iar aceste legaturi se construiesc si se fortifica si prin transmiterea si mostenirea unor valori si traditii spirituale.

Ce valoare are pentru un copil oul rosu daca nu i se spune si povestea lui?

Dar slujba de inviere si lumina purtata pana acasa?

Iata asadar ca familia are mai multe functii, fiecare dintre ele contribuind la cresterea si dezvoltarea invelisului ce inconjoara toti membrii sai si ii fac parte comuna a aceleiasi matrici protectoare. Ce functii activeaza aceste momente de sarbatoare:

• Familia ca purtator al valorilor spirituale – bunicii si parintii sunt cei care aduc copilului momentele specifice acestor sarbatori si il insotesc pe parcursul intrarii sale intr-un univers religios sau plin de ritualuri specifice. Pregatiri speciale la care participa cu totii, povesti si pilde, atmosfera care se creeaza in jurul acestora devine o amintire de neuitat si un reper in interiorul copilului. Nu este doar un maraton de cumparaturi si de treburi casnice, ci este un intreg ritual care impleteste tineri si batrani, povesti de demult si povesti mai noi, pilde religioase si obiceiuri cu iepurasi, bucurie si incarcatura simbolica. Mostenirea acestor valori asigura ea insasi continuitatea unei familii, iar anularea acestei functii spirituale conduce la dezradacinarea familiei si la absenta unei identitati.
• Familia ca un grup unitar – este un moment in care toti ce de obicei au treburile lor si sunt prinsi in rutina cotidiana, au timpul de a sta impreuna. De a gati, de a merge in vizita, de a povesti, de a se aseza in jurul aceleasi mese si de a simti aceeasi emotie si bucurie ca si cum ar fi unul singur. Este un timp in care se gaseste loc pentru fiecare, fiind toti laolalta. Unitatea familiei poate fi adesea pusa la incercare in conditiile in care membrii sai tind sa functioneze din ce in mai individual, sa se separe, timpul alocat lui a fi impreuna este foarte scurt, iar comunicare este superficiala. Copiii resimt cel mai dificil golul, absenta, distantele, ca si cum familia ar fi un corp si membrele sale s-ar imprastia in toate partile, lucrul acesta creand multa suferinta.

• Familia ca arbore al generatiilor – momentele de sarbatoare sunt acelea in care putem vedea familia largita impreuna si nu doar familia actuala.Copiii au ocazia sa-si intalneasca unchii, bunicii, verisorii, sa inteleaga cum este compusa familia lor si cat de ramificata este. Dincolo de familia de baza care nu este ea insasi autogeneratoare, copiii au nevoie sa cunoasca si restul istoriei ce ii leaga de alti membri ai familiei lor. Generatiile poarta cu ele mostenirea pe care au primit-o parintii si pe care o vor primi la randul lor copiii, si mai ales ele sunt precum o scara in trepe din care s-a constituit familia si in care copiii pot regasi cate ceva despre ei insisi.

Va invit asadar sa va bucurati de sarbatori in familie si sa oferiti copiilor prilejul de a simti aceasta atmosfera speciala.

Intre bine si rau

Ideea acestei noi postari mi-a venit in timp ce discutam despre valentele negative sau pozitive ale emigrarii. Intrebarea care se punea este daca cautam sa gasim doar situatiile nefericite, doar nedreptatea, neputinta, refuzul, si multe altele care ar constitui un portret negativ al emigrarii.
Ma gandesc, ca oriunde am fi, viata este la fel de complexa si de complicata. Exista oameni care nu se regasesc in propria lor tara, in propriile lor radacini si care se cauta oriunde ar putea simti ca vor gasi un sentiment familiar pe care sa il poata numi acasa. Exista oameni care nu regasesc oriunde ar ajunge, pentru ca nu stiu de unde au plecat. Si exista oameni care isi construiesc o viata acolo unde sunt.
Poata ca acasa seamana cu a construi o "casa". Cu o fundatie sigura, stabila, cu un acoperis fara gauri si cu ferestre. Neaparat o usa care sa se deschida si sa se inchida. Si apoi interiorul il aranjeaza fiecare asa cum simte. Insa nimeni nu se poate preocupa de interior daca sta in ploaie sau in frig. Asta nu inseamna ca va ramane pentru totdeauna acolo, ci ca momentan nu este prea bine. Sigur ca vor fi si zile cu soare si va fi cald si va veni si momentul cand va putea privi pe fereastra din interiorul asezat cum ploua.
Este un drum, un travaliu care permite o asezare atat in exterior, cat mai ales in interior.
V-ati putea intreba cum poate intelege, asculta, primi cineva cuvinte din locuri pe care nu le cunoaste, unde nu a fost, unde nu stie cum se traieste sau cum sunt oamenii. Putem cunoaste strainul daca nu suntem in teritoriul lui?
Putem primi ceva de departe daca nu ne apropiem?
Cred ca cuvintele pot purta orice. Mai ales ceea ce este la interior, lucrurile pe care le pastram cu noi oriunde am fi si pe care le putem transmite de oriunde am fi.
Va astept sa putem construi impreuna o noua casa, nu pentru a realiza o cercetare statistica a lui bine sau rau, ci pentru a transmite cate ceva din fiecare dintre noi si a-l pune laolalta.

Despre familia mea

Va invit sa postati aici ceea ce ati dori sa impartasiti despre familia voastra, despre relatia dintre parinti si copii, despre ceea ce intampla in viata unei familii zi de zi si creeaza preocupari, neliniste, ingrijorare, neputinta sau chiar durere uneori. Astept intrebarile voastre.

Unde este acasa?

Buna tuturor. O sa incerc sa va povestesc in aceasta prima postare cum s-a nascut ideea acestui blog si ce inseamna psihanaliza de familie.
Zi de zi primesc de la voi parintii multe email-uri in care imi impartasiti din experienta, preocuparile, intrebarile voastre legate de copil si familie. Le citesc cu mare interes si incerc sa raspund cat mai multora dintre ele; cred foarte tare ca a comunica, indiferent de forma comunicarii, poate produce a transformare a ideilor si poate crea o noua perspectiva acolo unde exista un blocaj sau o suferinta de netrecut. In ultima perioada, am primit foarte multe astfel de mailuri de la cei care sunt plecati in alte tari, care si-au construit o viata departe de tara lor de origine, care au o familie in noua lor tara adoptiva.
Aflati de multe ori la mijlocul unui conflict intre a fi de aici sau a fi de acolo, intre a fi strain sau a fi deja adoptat, intre o cultura veche si una noua, aceste familii sunt poate si mai presate de nevoia de a intelege cum se produce adaptarea si afilierea lor la noua tara, dar in special cea a copiilor.
Dificultati de integrare, probleme de limba, suferinta departarii, singuratatea sau furia produsa de neputinta gasirii unui sentiment de siguranta si liniste, toate acestea strabat legaturile familiale si produc adesea simptome sau modalitati de expresie ale acestor trairi variate.

Ne intrebam cand ajunge o familie sa ceara ajutor, in ce context apare aceasta cerere de a aduce psihologului sau psihoterapeutului dificultatea sau nevoia de a intelege ceea ce se intampla.

Cel mai adesea, dificultatile nu sunt recente, dimpotriva intr-o forma sau alta ele exista de mult, insa ceea ce genereaza caracterul critic este o situatie limita, in care familia simte ca nu se mai poate descurca, nu mai gaseste o cale de depasi aceste dificultati.

Pe de alta parte, in general intreaga simptomatologie se concentreaza asupra unui membru al familiei, in special copilul este cel mai receptiv, mai sensibil la suferinta familiei si acest membru devine portavocea acestei suferinta si purtatorul de cuvant al ei in terapie, caci pentru el se cere ajutor.

La o privire mai adanca, exista in fiecare din membrii familiei urme ale acestei suferinte, insa doar unul dintre ei reuseste sa o puna in act suficient de intens incat sa provoace disperare sau neputinta. Cu alte cuvinte, sa produce un simptom invalidant care sa genereze dificultati de adaptare si functionare sociala si sa puna familia in situatia de a primi reprosuri, mustrari, de a se ingrijora sau framanta sau chiar de a se infuria.

Am numit acest blog psihanaliza de familie tocmai pentru a incerca sa gasim un loc primirii si impartasirii acestor dificultati, fara a avea pretentia ca acest spatiu se doreste a fi un cadru terapeutic, lucru care nu ar fi posibil. Il puteam numi mai degraba un spatiu al comunicarii, al interactiunii cu familii, parinti si copii din toate colturile lumii. 

Va astept asadar  sa puneti in cuvinte ceea ce doriti sa impartasiti cu mine si voi incerca in masura priceperii mele sa lamurim impreuna ceea ce va ingrijoreaza, nelinisteste sau preocupa legat de familie.